Și mă întunec (Saga cuceritorului, partea I), Kiersten White


Autor: Kiersten White
Nr. de pagini: 480
Copertă: Broșată
Anul apariției: 2017

Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.

Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.

Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei. Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.

Pentru că am așteptat-o cu sufletul la gură să apară, mi-a trebuit o vreme să îmi fac curaj să o citesc, de teamă că mă va dezamăgi.

Deși se încadrează în categoria fantasy, nu veți găsi magie, zâne sau dragoni (așa am aflat că istoriile alternative tot în fantasy intră).

O cunoaștem pe Lada, o tânără prințesă care are toate calitățile unui prinț moștenitor, iar singurul ei defect din acest punct de vedere fiind acela că este fată. Trebuie să recunosc, parcurgând împreună cu ea încercările la care este supusă și reducerea tuturor eforturilor sale spre zero doar din acest motiv, m-a înfuriat teribil.

Maturizarea ei parcurge mai multe etape, învață să-și controleze furia și încearcă să-și țină gura atunci când trebuie, dar acțiunile acestea ridică în jurul inimii ei ziduri greu de pătruns, ea învățând încă din copilărie că sentimentele reprezintă puncte slabe. Vedem această detașare conștientă încă din debutul romanului, când îl lasă pe fragilul ei frate, Radu, să fie bătut de învățătorul lor, tocmai pentru a nu-i da acestuia șansa să profite de slăbiciunile sale.

Mă așteptam la un Vlad Țepeș așa cum îl prezintă istoria noastră, neînfricat și just, însă regăsim un Dragon ceva mai obsedat de poziția sa și dispus să-și sacrifice onoarea și familia în numele tronului, prin înțelegeri prea puțin corecte pentru Valahia. Lada vede și ea aceste nereguli și este deranjată de ele. Rușinată de familia sa, cu imaginea mamei temătoare și slabe de înger, hotărăște că doar Valahia îi va fi părinte și îi va aparține pentru totdeauna.

Spiritul național este prezentat într-un mod la care nu m-aș fi gândit, dat fiind faptul că dragostea pentru propria țară rar aduce bucurii, în special cu o Valahie vasală Imperiului Otoman, lipsită de apărare și prost guvernată.

Această dragoste pentru patrie ghidează mulți dintre pașii Ladei, care caută cea mai bună variantă de a se întoarce acasă.

Radu, fratele slab și inocent, adoptă repede Imperiul ca fiindu-i casă, simțind chemarea la rugăciune ca o eliberare de poveri și singurul loc de refugiu atunci când este intimidat sau prea speriat să acționeze. Și maturizarea lui este importantă, întrucât deseori ignorat, alege cu ușurință locurile ferite și știe să asculte. Probabil cea mai realistă transformare dintr-un băiat fără abilități într-un spion redutabil pe care am întâlnit-o în vreo carte.

În viețile lor intră Mehmed, fiul sultanului. Drumul său este anevoios și plin de pericole, dar ajutorul noilor săi prieteni nu este de ignorat.

În ciuda diferențelor dintre ei, Lada, Radu și Mehmed creează un echilibru în relația lor, care se complică pe măsură ce cresc și balanța se înclină într-o direcție sau alta.

Mi-a plăcut foarte mult perspectiva nouă pe care o aduce această carte, un suflu nou pentru imaginea pe care o avem noi, ca români, despre propria țară.

O recomand cu drag, pentru o aventură în locuri de demult, dinamică și magică în felul ei.

Lectură faină și să fiți iubiți !

Anny.

Anunțuri

Despre HQueen

I'm pasionate about pretty much everything. I love drawing, wiriting, crafting, anything that implies imagination and mess.
Acest articol a fost publicat în Leda Edge, Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Și mă întunec (Saga cuceritorului, partea I), Kiersten White

  1. Aliosa zice:

    Bună dimineața !
    Mersi pentru vizită și LIKE ! 🙂
    Mă bucur de cunoștința virtuală ! 🙂
    Weekend plăcut ! 🙂
    Aliosa 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. Adriana zice:

    Nu am citit-o dar urmeaza!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Fluffy zice:

    E pe lista de ceva vreme sper sa ajung curand la ea

    Apreciat de 1 persoană

  4. Pingback: Cărţile lunii iunie | Anny Reads and Rolls

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s