Replica, Lauren Oliver

Autor: Lauren Oliver

Nr. pagini: 424

Copertă: Broșată

Anul apariției: 2017

 

 Două destine se împletesc într-o carte cu două fețe. Pe de o parte, povestea spusă de Lyra. Pe de altă parte, povestea trăită de Gemma. Împreună, ele oferă o călătorie de neuitat într-un roman incredibil.

Povestea Lyrei începe departe, pe o insulă, unde totul pare feeric. Dar, privit de aproape, Institutul Haven se vede altfel: ca un spațiu în care se cresc clandestin și se țin sub observație replici sau modele umane. Lyra este însă unul dintre cobaii care reușesc să scape.

Gemma își trăiește cuminte adolescența, până când o întâmplare o face să investigheze trecutul propriei familii, în care descoperă mai multe surprize. Printre ele, legătura tatălui ei cu Institutul Haven. Așa că pleacă în Florida, unde o așteaptă două replici și mai multe întrebări.

„Doua eroine complexe, două povești tulburătoare, două aventuri inseparabile, toate într-un roman trăsnet.“

Victoria Aveyard

 

Mi-a plăcut ideea, maxim. De-abia așteptam să apară, pentru că două perspective într-o singură carte, cu posibilitatea de a alege care din ele să fie prima, mi s-a părut extrem de interesantă. Știam și de autoare că este foarte apreciată prin prisma seriei „Delirium” (pe care am început-o și plănuiesc să o reiau), așa că mă așteptam să fie ceva cel puțin drăguț.

Din păcate, am sfârșit dezamăgită din mai multe puncte de vedere.

Am început cu versiunea Lyrei, care a adut repede câteva bile albe majore, anume ideea de replică, construcția unui mini-univers SF încastrat într-o lume reală, o oarecare acuratețe în  acumularea de întrebări și a curiozității. Cam aici se termină tot ce am de spus de bine despre „Replica”.

Acțiunea în sine seamănă extrem de mult cu cea din „Fata cu toate darurile” până la un punct, doar că ceva mai prost redată prin perspectiva sentimentelor în detrimentul caracteristicilor fizice ale personajelor. Sinceră să fiu, nu mă omor după descrierile la modul „brațele lui pline de mușchi s-au încordat” și nici după episoade hormonale adolescentine, decât dacă sunt justificate sau subiectul e de așa natură încât să nu își forțeze intrarea în scenă.

Nu m-am conectat cu niciunul dintre personaje. Aveam speranțe pentru Lyra la început, sesizând asemănarea cu Melanie, din „Fata cu toate darurile”, pe care am iubit-o enorm. După câteva pagini au început diverse declicuri și caracteristicile ei nu s-au mai aliniat drumului pe care fusese pusă. Această nestatornicie și schimbarea comportamentului/ideilor, fără a indica o evoluție sau maturizare mi s-au părut forțate și fără sens.

Gemma pe de altă parte, nu a fost nimic altceva decât un personaj de carton, care a urmat un drum pentru a ajunge în partea comună a acțiunii, dar nu l-am simțit ca pe ceva natural, ceva ce personajul ar face sau zice.

Cât despre restul, mi s-au părut lipsite de substanță și mi-a fost imposibil să relaționez cu ele.

Nu o recomand, decât eventual pentru timpi morți, când trec ore bune sau câte-o zi între cititul câtorva pagini, pentru că așa n-ar mai părea la fel de neînchegată. Am văzut că există și volumul doi, care nu va mai ajunge și în biblioteca mea.

În mod normal prefer să evit recenziile negative, însă de data aceasta am fost dezamăgită suficient încât să nu mă pot abține.

Cam atât.

Lectură faină și să fiți iubiți !

Anny.