Interviu cu Kendare Blake

Pe Kendare Blake sunt sigură că o știți cu toții, pentru că „Trei coroane întunecate” a devenit foarte repede favorita multora dintre noi. Ea a acceptat să răspundă câtorva întrebări pentru blogul acesta, spre marea mea bucurie. Mai multe n-am să vă spun, vă las în compania ei, să vă bucurați de interviu!

Anny: De ce fantasy? Ce te-a făcut să alegi acest gen?

Kendare: Nu știu, eu scriu doar cărțile/poveștile care-și doresc să fie spuse. Nu sunt unul dintre autorii aceia care au multe idei, pentru a alege una. Ideile mele vin pe rând, una la vreo doi ani și rămân acolo, crescând și dezvoltându-se acești ani, până sunt gata de așternut pe hârtie. “Trei coroane întunecate” își aștepta rândul încă din 2013. Că a fost fantasy, a fost o întâmplare. Următoarea carte s-ar putea să nu mai fie. “Anna în veșmânt de sange” n-a fost fantasy. Nici “The goddess war” n-a fost, sau cel puțin, nu în același mod.

 Anny: Atunci când scrii, ai nevoie de liniște deplină sau o muzică anume? 

 Kendare: Nu liniște deplină. Pot să scriu cu televizorul pornit, de exemplu pe Food Network. Iubeam să scriu cu Food Network în fundal, era ușor să iau o pauză. Scriam o scenă, luam o pauză să văd pe cineva făcând prăjiturele, apoi reveneam la scris. Dacă ascult muzică, tot ce fac este să ajung să ascult și atât. Nu mai scriu nimic.

 Anny: Cum îți ții muza lângă tine? Ai anumite obiceiuri care să te aducă în starea perfectă pentru scris?

 Kendare: Dacă trebuie, presupun că aș putea scrie oriunde, dar prefer să nu o fac. Îmi place să scriu acasă, în birou, sau ocazional la întâlniri cu câțiva prieteni scriitori. Mi se pare foarte greu să scriu când sunt în turneu sau călătoresc. Fizic, n-o pot face. Călătoriile mă obosesc și mă stresează. Iubesc să călătoresc, dar adăugând și turneele, pur și simplu nu se armonizează.

 Anny:  Ai un personaj preferat, dintre cele pe care le-ai adus la viață? Ți-a spus vreunul din ele povestea lui, în loc să îl creezi tu?

Kendare: Niciodată nu inventez povești pentru personaje. Întotdeauna îmi spun ele ce să scriu. Am  spus mereu că trăiesc din a inventa lucruri, dar nu cred că este chiar adevărat. Când scriu o poveste sau despre un personaj nu simt că aș inventa ceva. Cas Lowood, din “Anna în veșmânt de sange”, mi-a povestit din perspectiva lui ce s-a întâmplat. Reginele din “Trei coroane întunecate” pot fi mult mai secretoase uneori, deoarece nu m-au lăsat în mintea lor. Evit totuși să fac pe șefa cu ele.

 Anny:  În sfârșit, ai vreun sfat pentru cititorii împătimiți? Dar pentru scriitori cărora le este prea teamă să-și expună munca? 

Kendare: Continuați să citiți și să scrieți. Singura modalitate de a deveni mai bun este să exersezi. Să citești mult și să vezi mai multe. Citește ceea ce iubești. Scrie despre ceea ce iubești. Citește ce n-ai citi în mod normal, pentru a înțelege diferențele și poate găsești ceva să-ți și placă.

Nu contează dacă ceea ce faci nu este suficient de bun. Nu este suficient încă. Niciunul dintre noi nu se naște gata să scrie o capodoperă. Eu am scris timp de zece ani mai mult sau mai puțin îngrozitor. Dar în fiecare an, a devenit din ce în ce mai puțin oribil. Așa că dacă-ți place ceea ce faci, continuă!

 

Vă voi lăsa interviul și în original, pentru că stilul ei de a răspunde mi s-a părut extrem de interesant, dar traducerea i-a mai răpit din frumusețe.

Kendare: Thanks for the lovely interview! I’m so glad that Romanian readers have enjoyed Three Dark Crowns! 

Anny: If I may, why fantasy? What made you choose fantasy?

Kendare:  I don’t know. I just write the books/stories that want to be written. I’m not one of those writers who has a dozen ideas and gets to choose between them. My ideas float in one every couple of years. And then they hang around and develop during those years until they’re ready to be written. Three Dark Crowns had been waiting its turn since 2013. It just happened to be a fantasy. My next one may not be. Anna Dressed in Blood wasn’t. Neither was The Goddess War trilogy, or at least, not of the same type. 

 

Anny: When you write, do you need complete silence or some specific music?

Kendare: Not complete silence. I can write to the TV, like Food Network. I used to love to write to the Food Network. It was an easy break to take. Write a scene, take a break and watch someone bake some cookies, start writing again. If I listen to music, all I end up doing is listening to music. No work gets done. 

Anny: How do you keep your inspiration alive? Do you have some habits that need to be respected in order to create the perfect environment or state of mind to write? 

Kendare: If I have to, I can probably buckle down and write anywhere. But…I prefer not to. I like to write at home, in my office, or occasionally during meet ups with a few local writer friends. I have a very hard time writing while I’m on tour or traveling. I basically can’t do it. Travel wears and stresses me out. I love to travel, but touring and traveling don’t mix for me.

Anny: Do you have a favorite character, from all you created? Has any of them just told you their story, instead of letting you creating theirs? 

Kendare: I never create stories for characters. They are always telling me. I say that I make up things for a living but that doesn’t feel true. When I’m writing a story or a character it doesn’t feel like creating. It feels like learning. Cas Lowood, from Anna Dressed in Blood, told me in no uncertain terms what happened. The queens of Three Dark Crowns can be more secretive sometimes, because I’m not directly in their heads. But I try to avoid bossing them around.

 

Anny: In the end, do you have some advice for addicted readers? Or a piece of advice for young writers, the ones too afraid to show their work, fearing it won’t be good enough?

Kendare:  Keep on reading, and keep on writing. The only way to get better is to practice. To read more and see more. Read what you love. Write what you love. Read things that you wouldn’t normally read as well, to understand differences and maybe find a new favorite. 

 

It doesn’t matter if your work isn’t good enough. It’s only not good enough yet. None of us tumble out of the womb and write a masterpiece. I wrote ten years of variably horrible crap. But every year, it got less and less crappy. So if you love it, keep at it!