Urmașul Pandemoniului: Dragonii din Anador


dcswvfwe

Autor: Lisa Darlent

Nr. pagini: 340

Copertă: Broşată

Anul apariției: 2017

Un oraş este trecut prin foc şi sabie, demonii roiesc pe cerul nopţii, iar plânsetul unui copil și urletul lupoaicei răsună în beznă. Rătăcit pe meleaguri necunoscute şi ajungând în grija Antadorului, ultima barieră împotriva Exteriorului, Yano se alătură gărzii orașului împreună cu Sakia, o tânără cu ochi de lup, și fratele său, Hiron. Scopul lui este găsirea unei căi de a-şi proteja ţinuturile natale, dar şi de a dezlega misterul existenţei unei lumi atinse din greşeală, de care este atras în mod inexplicabil. În timp ce prințul Calindor și Lander, comandantul gărzii regale, conduc grupul pe urmele vânătorilor de zei, umbra străvechiului Anador bântuie precum un spectru asupra tuturor. După secole de ostilitate, un dragon și un demon se privesc în ochi, fiecare pândind mișcările celuilalt.

În sfârșit am reușit să termin și ultimul volum primit de la Quantum, „Dragonii din Anador”. Asta nu pentru că nu ar fi fost o carte bună, ci pentru că nu am mai avut prea mult timp.

Mi-au plăcut Dragonii și încă mult. Vorbim despre un univers fantasy complex, frumos construit.

Îl cunoaștem pe Yano, un personaj cu o esență surprinzătoare și un conflict interior între natura lui nativ întunecată și ceea ce vede și simte, străduindu-se să-și depășească atât cât poate condiția.

Creaturi fel de fel, pare că întreagă mitologie se ragaseste între paginile acestei cărți, fiecare cu propriile daruri și scopuri, ne conduc către o confruntare finală isteață și bine scrisă.

Deși are acțiune din plin, cred că cel mai mult mi-a plăcut începutul, un pic mai lent, mi-a dat impresia unui început de anime. Deși majoritatea cărților mi se derulează în cap sub forma unor filme, Dragonii i-am văzut mai mult animați, ca un anime (probabil în câteva luni n-o să-mi mai dau seama dacă am citit sau am văzut un anime cu subiectul acesta).

O recomand sincer, pentru o aventură plină de personaje interesante (aveți răbdare să-l cunoașteți pe Calindor, îl veți iubi) și o lectură care merită cu adevărat.

Cam atât.

Lectură faină și să fiți iubiți !

Anny.

Reclame

Despre HQueen

I'm pasionate about pretty much everything. I love drawing, wiriting, crafting, anything that implies imagination and mess.
Acest articol a fost publicat în Quantum, Uncategorized și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Urmașul Pandemoniului: Dragonii din Anador

  1. Lisa Darlent zice:

    Iti multumesc din suflet pentru recenzie. Ma bucur ca ti-a placut. Daca ai orice observatie, bombaneala de orice soi, ti-as fi foarte recunoscatoare pentru ele. Stiu ca mai am mult de invatat. Multumesc inca o data:*

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s