Autor: K. A. Tucker
Nr. pagini: 347
Copertă: Broşată
Anul apariției: 2016
Cu patru ani în urmă, viața lui Kacey Cleary a fost distrusă atunci când maşina în care se afla a fost lovită din plin de un tânăr şofer beat, omorându-i părinții, pe iubitul ei şi pe cea mai bună prietenă a sa. Încă mai este bântuită de amintirea momentului în care a rămas prizonieră între fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultând-o pe mama ei cum îşi dădea ultima suflare. Acum, Kacey vrea să îşi lase trecutul în urmă. Înarmată cu două bilete de autobuz, Kacey şi sora ei în vârstă de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a începe o nouă viață în Miami. La început, fetele se zbat să o scoată la capăt, dar Kacey nu este deloc îngrijorată. Ea poate face față oricui, în orice situație – cu excepția vecinului său misterios din apartamentul 1D.
Trent Emerson are nişte ochi albaştri în care arde un foc mocnit, gropițe adânci şi pare că se menține într-un echilibru perfect între a fi un tip simpatic şi unul dur. Călită fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotărâtă să țină pe toată lumea la distanță, dar atracția lor este de netăgăduit, iar Trent caută cu disperare şi neîncetat o cale spre inima împietrită a lui Kacey – chiar dacă asta înseamnă că oricând poate să iasă la iveală un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.
Imediat cum am început-o, m-a captivat. Atitudinea lui Kacey este aşa din cauza unor motive pe care le înțeleg, dar nu trebuie să fie aşa exagerată. Livie, sora ei mai mică, m-a cucerit, o adolescentă drăguță cu toată lumea şi în stare să îşi calmeze sora. Trent, un tip dur şi amabil în acelaşi timp, m-a fascinat încă de la prima apariție. Au fost şi multe alte personaje care mi-au ajuns în suflet şi dacă ar fi să le enumăr aici şi să le descriu, mi-ar lua pagini întregi.
Evenimentele sunt imprevizibile, cu suişuri şi coborâşuri. Au fost momente în care îmi venea să arunc cartea, să nu o mai citesc deoarece îmi distruge inima. Dar inima mea este rezistentă, aşa că de ce să nu o continui? Să fim serioşi, chiar şi dacă aveam o inimă slabă, tot o citeam.
„Fosta Kacey a murit patru ani în urmă și n-a mai rămas nimic din ea decât o epavă. O epavă care, timp de un an, a făcut recuperare fizică medicală în spital ca să își repare corpul făcut zob, doar ca să fie externată cu un suflet făcut fărâme. O epavă ale cărei calificative au coborât în picaj, situându-se printre ultimii din clasă. Care s-a scufundat timp de un an în lumea drogurilor și a alcoolului, o modalitate alternativă de a face față situației. Actuala Kacey nu plânge, nu varsă nici măcar o lacrimă. Nu sunt sigură dacă știe cum să o facă. Nu își deschide nicidecum sufletul; nu suportă atingerea mâinilor deoarece îi amintesc de moarte. Nu-i lasă pe oameni să pătrundă în sufletul ei, pentru că aduci cu ei durerea.”
Dacă aş fi fost în locul lui Kacey, nu cred că m-aş fi descurcat. Îmi este frică doar când mă gândesc că părinții mei şi alte persoane la care țin ar putea muri în orice clipă, darămite într-un accident în care să fie şi cea mai bună prietenă împreună cu mine şi iubitul meu şi să îl țin de mână, simțind cum viața se scurge din el. Autoarea are un stil de a scrie foarte interesant, astfel încât cartea se poate citi uşor. K. A. Tucker are si nişte idei de te şochează pe parcursul cărții.
Auzisem foarte multe păreri bune despre această serie, aşa că am decis să cumpăr primul volum. După ceva vreme, am început să o citesc. Am fost atât de fascinată încât nu mă ridicam din pat minute si chiar ore până nu am terminat-o. Din fericire, există şi un al doilea volum, care se numeşte „O minciună nevinovată”. Sper să îl am cât mai repede ca să îl pot citi.
Yato
Pingback: O minciună nevinovată, K.A Tucker | Anny Reads and Rolls