Delirium, Lauren Oliver 


Autor: Lauren Oliver

Nr.pagini: 432

Coperta: Paperback

Anul apariției: 2014

„Se spune că leacul iubirii mă va face fericită pe veci. Şi întotdeauna am crezut asta. Până acum. Acum totul s-a schimbat. Acum aş prefera să mă infectez cu iubire fie şi numai o fracțiune de secundă decât să trăiesc o sută de ani în minciună.”

 

Delirium este o carte romantică, de fapt, e contra romantismului, povestea se axeaza pe combaterea şi distrugerea celei ma grave boli, dragostea. Înca de la început personajul principal, Lena,  este supusă unor teste înainte ca aceasta să fie nevoită să facă preaslăvita operație împotriva dragostei, însă circumstanțele fac ca testul să fie amânat, iar între timp aceasta să îl cunoască pe Alex
Alex, este vindecat de boală însă asta nu îl impiedică să se întâlnească cu Lena înainte de operația acesteia. După ce Lena trece de test şi îşi primeşte „aleşii”, ea descoperă că boala deja a pus stăpânire pe corpul ei şi că nu mai vrea să fie supusă operației.
Lena, o simpla fată inițial atât de credulă şi atât de cuminte, mai târziu atât de curajoasă şi atât de supărată pe restul lumii, mie personal mi se pare cel mai curajos personaj. Alex, băiatul care îi schimbă viața Lenei dar care are un secret ascuns ce nu îl destăinuie cu prea multă uşurință, însă când o face, secretul poate schimba totul.
Ce se va întâmpla Lena? Va face aceasta operația? Va fi afectata de boală în continuare? Ce se va întâmpla cu Alex şi care este secretul lui? Vă las pe voi să aflați pe parcursul cărții, pe mine una această cartea m-a ținut cu sufletul la gură pe parcursul fiecărei pagini.

Lectură plăcută şi bucurați-vă de viață! 

~Maimuțica bibliofilă~ 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s