Autor: David Levithan
Nr. pagini: 315
Copertă: Broşată
Anul apariției: 2014
Un adolescent care-şi spune, simplu, A, se trezeşte în fiecare dimineață într-un alt trup, trăind o altă viață. Niciodată nu e prevenit în legătură cu locul unde se va afla sau persoana în trupul căreia va fi. A s-a împăcat cu situația lui şi chiar şi-a stabilit câteva reguli „de supraviețuire”: Niciodată să nu se ataşeze prea tare. Să evite să fie remarcat. Să nu se implice.
Totul până când intr-o zi când se trezeşte în corpul lui Justin şi o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon. Regulile sale stricte nu se mai aplică. Pentru că, în sfârşit, a găsit pe cineva alături de care vrea să rămână pentru totdeauna, zi după zi.
O poveste fascinantă, ce lansează o provocare: putem iubi cu adevărat pe cineva menit să ia altă înfățişare în fiecare zi?
„Asta face iubirea: te face să vrei să rescrii lumea. Te face să vrei să alegi personaje, să construieşti scenariul, să conduci intriga. Persoana pe care o iubeşti stă în fața ta, iar tu vrei sa faci tot ce-ți stă în puteri ca iubirea să fie posibilă, să fie posibilă, să fie la nesfârşit posibilă. Iar când sunteți doar voi doi, singuri într-o cameră, poți să pretinzi că aşa este, că aşa va fi.”
Mister, romantism, personaje cool şi o idee trăsnet!
THE GUARDIAN
Nu ştiu de unde să încep. Această carte a cuprins multe: dragoste, mister, chestii întortocheate.
Îmi amintesc că am comandat-o de pe Elefant deoarece mi-a plăcut la nebunie ideea cărții, dar şi coperta m-a atras. După ce a citit-o un coleg, mi-a zis să o citesc cât mai repede, chiar dacă aveam alte zeci de cărți neterminate care mă aşteptau statornice în bibliotecă. ‘Ok.’ i-am spus. Următoarea zi m-am apucat s-o citesc şi tot în acea zi am şi terminat-o.
Personajele au fost frumos conturate, ceea ce m-a încântat nespus. Fiind şi din perspectiva lui A, i-am simțit toate trăirile de parcă eu eram A. Au fost momente în care îmi era frică să citesc mai departe, altele în care îmi venea să arunc cartea deoarece nu îmi plăcea ce întorsătură lua povestea.
Descrierea nu a fost exagerată şi nici banală, iar dialogul a fost pus acolo unde trebuie, nimic mai mult. Modul autorului de a scrie a fost unul plăcut şi uşor de citit.
Deciziile lui A vă vor surprinde şi vă vor face confuzi. Mai există un volum, Încă o zi, care este din perspectiva lui Rhiannon. Sper să o am cât mai repede ca s-o citesc. ^^
Vă recomand din inimă această carte.
Yato
Mi-a placut foarte mult recenzia ta=)) Sper sa continui
Love,
N
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am pus cartea deja pe wishlist :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O recenzie superbă!❤
ApreciazăApreciază