Domnișoara Christina, Mircea Eliade

Autor: Mircea Eliade

Nr. pagini: 188

Copertă: broșată

Anul apariției: 1936

Fidel abstragerii din cotidian a eroilor prozei sale fantastice, Mircea Eliade oferă cu romanul Domnișoara Christina (1936) o variantă modernă a poveștilor cu strigoi, omniprezente în folclorul românesc. Numai că în „povestea” sa accentul cade nu atât pe groaza celor vii in fața morților în viață, ca în romanul gotic, cât pe misterul întrepătrunderii dintre lumea de aici și cea de dincolo. Așa se face că toate personajele adunate în casa de la țară a familiei Moscu sunt asaltate de jocul semnelor palpabile venite din acel altundeva, care li se strecoară în încăperi și în suflet, întorcându-i spre întâmplări de demult, răvășindu-le viața și cerându-și tributul. Măiestria autorului stă în firescul straniu cu care împletește cele două lumi, iar insondabila adâncime a acestui mister între mistere e potențată aici de dulcele fior de care ne lăsăm cuprinși cu toții: personaje, autor și cititori deopotrivă.

Nu aș fi crezut vreodată că prima carte cu fantome citită urma să fie o carte clasică. Sinceră să fiu, m-am avântat în această lectură cu nu prea mult entuziasm din cauza prejudecăților vagi (încep să dispară cu timpul, din fericire) pe care le am referitor la cărțile clasice. 

La momentul în care am început această carte, nu știam absolut nimic despre ea. De-a lungul clasei a IX-a (acum am trecut în a X-a), doamna profesoară de română ne-a povestit despre „Domnișoara Christina” și mai făcea referire la ea din când în când. Eu, însă, am uitat tot ce ne-a zis până am reușit să pun mâna pe carte, iar cum nici descrierea nu o citisem, am început-o fără să știu despre ce era vorba.

Trebuie să recunosc că am avut un mic șoc când mi-am dat seama că sunt și fantome implicate în poveste. La început chiar credeam că e vorba de vreo metaforă sau un lucru care-mi scapă și-l interpretez greșit. Dar, s-a dovedit că nu m-am înșelat.

Deși am privit-o puțin sceptică când am văzut-o pe lista de lecturi opționale pentru clasa a X-a, am zis că trebuie să încep de undeva să citesc cărțile de pe listă și consider că am făcut alegerea cea bună.

Pot spune că „Domnișoara Christina” s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele și, pe parcursul lecturii, chiar m-a indus într-o atmosferă înfiorătoare și, totodată, misterioasă.

La un momentdat, citeam simțind cum suspansul și curiozitatea referitoare la ce urma să se întâmple îmi clocoteau sângele.

În concluzie, cum era de așteptat, recomand această carte. O recomand pentru toată lumea deoarece mi se pare o carte făcută cam pentru toate tipurile de cititori și sunt sigură că fiecare ar găsi ceea ce dorește în ea. De asemenea, încurajez tinerii să o citească, mai ales pe cei ca mine care încă nu au scăpat total de prejudecățile legate de cărțile clasice, pentru că e păcat să nu dăm o șansă acestei categorii iar „Domnișoara Christina” mi se pare o carte destul de promițătoare, care ar putea să schimbe părerea multora despre cărțile clasice.

Dacă vă decideți să citiți această carte, vă urez lectură plăcută! Sper că v-am fost de ajutor!

– Gabriela A.