Astăzi bem o cafea virtuală cu Allex Trușcă, autorul romanului „Nebunul Alb”, pe care știu că mulți dintre noi am citit-o și am rămas impresionați de complexitatea mesajului și dezvoltarea unei întregi mitologii. Așa că am hotărât să-l rugăm să ne răspundă la câteva întrebări, pentru a mai descoperi câteva secrete. Vă las în compania lui Allex, pentru o călătorie cu Nebunul Alb, în universul său.
Anny: Cum a luat naștere “Nebunul alb”? A început ca un concept de personaj, o imagine?
Allex: Bună! Să zicem că am fost obsedat de ideea lumii sau vieții ca un joc de șah. Fiecare faptă pe care o facem are consecințe. Pe unele le putem anticipa, la altele nici măcar nu ne gândim. Cred că viața este alcătuită dintr-un șir de alegeri: noi decidem la ce renunțăm și pentru ce merită să luptăm. De exemplu: renunțăm la ieșirile în oraș ca să studiem, alegem să refuzăm o petrecere ca să rămânem să citim o carte, alegem să intrăm într-o relație sau să ieșim din una, precum și mii de alte exemple. Am vrut ca personajul să fie unul comun, fără puteri speciale, iar evoluția lui să fie într-o lume fantastică. În acea lume m-am refugiat atunci când am avut nevoie. Toate personajele din carte sunt de fapt, alter-ego-uri ale lui Erin, iar de dragul modestiei, aleg să mă opresc aici.
Anny: Cum ai descrie “Nebunul alb” cuiva care nu a apucat să-l citească încă?
Allex: Greu de zis, depinde din ce punct vrei să-l privești. Poate fi văzut ca o luptă între Bine și Rău, între doi stăpâni pentru care omul este doar o marionetă, un pion pe o tablă imensă de șah. De asemenea, este o poveste a evoluției unui om simplu, de la un copil neștiutor de la țară, care prin prisma cărților, viselor și curiozității ajunge să fie cel care salvează lumea. Cred că fiecare dintre noi are o lume de salvat, mai mare sau mai mică, nu-i așa? Poate fi privit și ca o lecție de dezvoltare personală, o parte a fost scrisă când eram preocupat de așa ceva. Și ca fiu sincer până la capăt, cred că poate fi considerată o blasfemie de cei ultracredinciosi care iau totul prea personal.
Anny: Cât a durat documentarea pentru roman? Care a fost cel mai interesant lucru pe care l-ai descoperit?
Allex: Nu știu să spun despre documentare, dar tot felul de idei mi se derulau în cap în acea perioadă. Vedeam scenele puse frumos pe muzică, vedeam luptele, personajele cum stăteau de vorbă, o vedeam pe Zaira și cum Erin avea de gând să se lupte cu întreaga lume pentru ea. Cel mai interesant lucru pe care l-am descoperit? Straniu, cred că pe mine. Că am temeri și că o dată ce devin conștient de ele, am de ales dacă să le înfrunt sau să fug de ele. Și am ales lupta.
Anny: Citești mult? Care este autorul tău preferat? Ce recomanzi?
Allex: Nu știu dacă citesc mult sau puțin, depinde la ce mă raportez. Pot să spun că am în permanență o carte cu mine: pe birou, în tren, în metrou, în avion. Autorul meu preferat este unul contemporan, dar spaniol: Carlos Ruiz Zafon. Am citit tot ce a publicat, și sper să ajung într-un viitor apropiat și la librăria descrisă în seria “Cimitirul cărților uitate”. Recomand seria amintită, dar și “Marina”, “Palatul de la miazanoapte”.
Anny: Cine este cel mai mare susținător al tău? Dar cel mai mare critic?
Allex: Prietena mea mi-a fost alături în momentul când am scris-o, îi povesteam posibilele scenarii, ea m-a încurajat. Cel mai mare critic mi-am fost eu: poate nu e destul de bună, poate nu o să fie bine primită, și alte o mie de posibile motive pentru care ar fi trebuit să renunț. Dar nu am făcut-o și mă bucur.
Anny: Spune-ne povestea lui Erin, cine sau ce te-a inspirat cel mai mult?
Allex: O parte din amintirile lui Erin i le-am împrumutat eu. Am crescut la țară, dar de mic îmi doream să îmi construiesc o cetate din care să cuceresc orașul vecin. Dacă ai ști cât am pătimit pentru acest vis! În mod evident, model și icoană în acel moment mi-a fost mama, așa cum se vede în prima parte a cărții (da, știu, aia mai dificilă de citit ). Locul pe care îl descriu există, l-am descoperit de ziua mea și atunci am avut pentru prima data senzația de deja-vu. Statuia îngerului este într-un cimitir din Craiova, de pe la sfârșitul secolului Xix, vizitez de fiecare dată când am ocazia. Am avut și o muză, recunosc, m-a inspirat suficient de mult. Dar și curajul oamenilor care, atunci când în ochii celorlalți nu mai au nimic de pierdut, aleg să se ridice și să o ia de la capăt.
Anny: Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o că scriitor? Dar ca autor?
Allex: Ca scriitor am învățat că trebuie să am răbdare, perseverență. E ușor să începi, mai greu să continui și mult mai dificil să duci la sfârșit. Imaginația e foarte importantă, dar ce te faci când în mintea ta se desfășoară filme de Oscar și când să le pui pe hârtie, te apucă groaza? Ca scriitor, în mod paradoxal am învățat să citesc mai mult. Ca autor, e o altă lume. Uși închise în nas, atitudini superioare ale unora mai vechi în domeniu, persoane care au publicat o carte și se poartă de parcă ar avea Nobelul în poșetă, oameni cu prejudecăți că nu citesc cărți scrise de contemporani români, sau că nu citesc un anumit gen că nu le place, dar nu au citit niciodată așa ceva. Poate că am părut cârcotaș rău, dar stați liniștiți, are și o parte bună să fii autor: legi prietenii cu oameni ca tine, întâlnești și discuți cu oameni care ți-au citit cartea, cunoști o grămadă de persoane interesante.
Anny: În sfârșit, ai o un sfat pentru cititori? Dar pentru cei care vor să scrie dar le e teamă să-și expună munca?
Allex: Păi… cititorii să citească în continuare, și dacă se poate, cât mai multă literatură română contemporană, așa sprijină industria literară și pot aduce la lumină cărți cu adevărat interesante. Am văzut că sunt persoane care după ce și-au publicat o grămadă de cărți afirmă că autorii români sunt praf, că nu au studii, etc. Eu sunt de părere că nu autorii trebuie să îi judece pe ceilalți autori, ci voi, cititorii. Pentru cei care vor să scrie? Simplu, să pună mâna să scrie, să reciteasca, să corecteze și să publice. Online sau pe hârtie. Cât despre critică, e fix ca în viață: unii te vor încuraja, alții îți vor pune bețe în roate, important e să îți urmezi visul.
Anny's Secret spot 