Autor: Leigh Bardugo
Nr. de pagini: 688
Copertă: Broșată
Anul apariției: 2017
Urmarea volumului Banda celor şase ciori (nominalizat la Carnegie Medal 2017) este un amestec de Urzeala tronurilor și Ocean’s Eleven
Kaz Brekker şi echipa lui tocmai au dat o lovitură atât de îndrăzneață, încât nici ei nu credeau că vor scăpa teferi. Dar în loc să pună mâna pe o recompensă consistentă, sunt nevoiţi să lupte din nou pentru vieţile lor.
Înșelată şi slăbită de răpirea unui membru important, echipa a rămas fără resurse, fără aliaţi şi fără speranţă.
În timp ce în Ketterdam se adună forţe puternice din întreaga lume, dornice să smulgă secretele periculosului drog numit jurda parem, rivali vechi şi duşmani noi pun la încercare iscusinţa lui Kaz şi loialităţile fragile din cadrul echipei. Pe străzile întunecate şi întortocheate ale oraşului se va da un război, o luptă pentru răzbunare şi ispăşire care va decide soarta lumii Grisha.
„Răzbunarea ciorilor” este cel de-al doilea volum al duologiei Six of crows (Banda celor șase ciori). Recenzia primului volum o găsiți AICI.
Cum mulți dintre noi suntem obișnuiți, mă așteptam ca volumul doi să fie ceva mai domol, eventual scris doar pentru a mai trage de poveste (la fel cum s-a întâmplat în diverse alte serii, dar cel mai tare m-a dezamăgit „Marea nesfârșită”, cel de-al doilea volum al seriei „Al cincilea val”) .
În cazul de față nu a fost așa. Pot să vă spun că deja celebrul nostru Kaz Brekker revine în forță, cu planuri la fel de detaliate, nebunești și periculoase.
Personal, mi-a plăcut mult mai mult acest volum, datorită dinamismului și varietății de situații în care-i regăsim pe cei mai căutați infractori din Ketterdam.
Aflăm mult mai multe despre fiecare în parte și relațiile între ei, îi regăsim ceva mai umani decât în primul volum, cunoaștem motivațiile tuturor pe parcurs și vedem cum evoluează relațiile dintre ei.
Kaz ne arată noi laturi de-ale sale, vedem cruzime, milă și camaraderie, înghesuite în escrocul meu favorit.
Am ajuns să îi iubesc pe lunaticii ăștia mult mai mult decât am iubit oricare altă gașcă din orice serie (bine, poate sunt pe picior de egalitate cu Roland și a lui Ka-tet din Turnul Întunecat). Sinceră să fiu, mi-aș mai dori zece romane, doar să mă simt din nou parte dintr-o banda așa diversă, haioasă și periculoasă.
Finalul a avut darul de a-mi frânge inima, dar asta nu m-a făcut decât să îndrăgesc și mai mult duologia.
Prea multe nu am de spus, pentru că mi-a plăcut sincer, dincolo de cuvinte. Nu pot decât să v-o recomand cu cea mai mare căldură. Dacă așteptați un semn să citiți seria sau erați nehotărâți în privință ei, dați-i o șansă, vă rog. Merită din plin!
Pingback: Cărţile lunii iunie | Anny Reads and Rolls
Pingback: Mid-year freak out book tag | Anny Reads and Rolls